Colinde, miros de portocală, vin fiert cu scorțișoară, brad împodobit și multe, multe cadouri…nimic nu e mai frumos și mai așteptat decât Crăciunul.
Este frumos să dăruiești și cum Moșul ETC-ist nu a uitat asta nici anul acesta, iar Liga Studenților Electroniști din Iași îi este din nou ajutorul de nădejde, vă invităm joi, 15 Decembrie, ora 20:30, în cantina Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași la un spectacol în care voia bună se va împleti cu colinde, dans de crăciunițe și obiceiuri tradiționale, scenete care te aduc în spiritul Crăciunului și spiriduși ce vor să smulgă zâmbete.
Nu rata ocazia de a petrece un Crăciun minunat alături de studenții și profesorii de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași și de a aduce zâmbetul pe buze celor mai puțin norocoși printr-un spectacol cu donații în scop umanitar.
Și pentru că ne place să sărbătorim, începând cu ora 22:30 sunteți așteptați în Club Coopers la o petrecere caritabilă.
Intrarea se face pe bază de brățară, donația minimă fiind de 5 lei.
Contact/Rezervări: Lavinia – 0757 873 263.
Coordonatori:
Virginia Mihaela Cristea – 0740 129 137 – Membru Candidat Liga Studenților Electroniști din Iași
Alexandra Horia – 0758 685 858 – Membru Candidat Liga Studenților Electroniști din Iași
Alice-Maria-Ștefania Ianoș – 0743 901 535 – Membru Activ Liga Studenților Electroniști din Iași
Lavinia-Maria Monu – 0757 873 263 – Membru Activ Liga Studenților Electroniști din Iași