Concurs național “PCB: Testare și Verificare” 2014

Liga Studenților Electroniști din Iași împreună cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași organizează proiectul științific “Zilele Studentului Electronist“, aflat la a III-a ediție.

Proiectul va avea loc în perioada 6 – 11 mai în incinta facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informație din Iași situată pe Bd. Carol I, nr.1.

În cadrul evenimentului se va desfășura concursul național “PCB: Testare și Verificare”. Concursul necesită cunoștințe minime în domeniul proiectării asistate pe calculator a modulelor electronice, precum și verificarea și testarea acestora. Concurenții vor avea sarcina de a asambla, verifica și pune în funcțiune module electronice.

Concursul se va desfășura miercuri, 7 mai, ora 10:00, sala III.37, din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași și este organizat cu sprijinul firmelor EMS Electra și PCB Electra din Iași.

Se pot înscrie 20 de studenți, atât din ciclul de licență, cât și masteranzi.

Înscrierile se fac până la data de 4 mai ora 20:00.

Coordonatori :


Cozmaniuc Alexandru – 0757 266 416 – Membru activ în Liga Studenților Electroniști din Iași

Zilele Studentului Electronist 2014

Liga Studenţilor Electronişti din Iaşi împreună cu Facultatea de
Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează proiectul ştiinţific “Zilele Studentului Electronist” aflat la a treia ediţie.
Evenimentul va avea loc în perioada 6 mai – 11 mai 2014 în incinta
Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași situată pe Bd. Carol I, nr.1.
Acest eveniment este susținut anual și are ca scop realizarea unei strânse legături între firmele de profil din țară și facultatea noastră, în vederea oportunităților de angajare pentru viitorii absolvenți.

Proiectul științific “Zilele Studentului Electronist” cuprinde:
• Prezentări de companii;
• Training de Leadership;
• Workshop PCB;
• Concurs național „ PCB: Testare și Verificare”;
• Concurs național „ Circuite electronice și aplicații – Laurențiu Turic”;
• Organizația Alumni LS ETC;
• Student pentru o zi;

Zilele Studentului Electronist 2013

Liga Studenţilor Electronişti din Iaşi împreună cu Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei ţi-au pregătit o nouă provocare.
În perioada 22-27 aprilie 2013 se desfăşoară proiectul “Zilele Studentului Electronist”, cunoscut sub acronimul ZSE, aflat anul acesta la cea de-a doua ediţie.
Locaţia este reprezentată de incinta Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei care va găzdui evenimente precum:
– Prezentări de companii;
– Training LeaderShip;
– Dezbatere pe tema: “Statutul Studentului”;
– Concurs naţional “ PCB- proiectare şi testare”;
– “Student pentru o zi”;
– Organizaţia ALUMNII LS ETC;
Detalii privind desfăşurarea proiectului:
Pe parcursul a 4 zile , companii naţionale şi multinaţionale precum: ArcelorMittal, Delphi, EMS-Electra, Ericsson, Lufkin, Microchip, Silicon Service vor realiza prezentări şi/sau vor organiza interviuri, oportunitate pentru cei prezenţi de a-şi crea o imagine de ansamblu asupra domeniului tehnic pe care vor să îl urmeze, studenţii putând avea ocazia să poarte un dialog deschis cu companiile în vederea unei colaborari ulterioare.
Deasemenea studenții au posibilitatea de a-și depune CV-ul pe site-ul evenimentului www.zse.liga-etc.ro . Astfel vor fi automat înscriși într-o bază de date care va fi distribuită către firmele participante la eveniment în vederea unei colaborări ulterioare.

Trainingul de leadership constituie şansa oricărui student de a-şi dezvolta abilităţile de lider necesare unui viitor inginer.
Dezbaterea are ca principal scop să reunească profesori, studenti dar şi elevi în vederea consolidării informaţiilor din “Statutul Studentului”.
Concursul naţional de proiectare a cablajelor imprimate şi testarea funcţionalităţii se va desfăşura în zilele de 22-23 aprilie şi vor putea participa atât studenţi la licenţă cât şi masteranzi.
Activitatea “Student pentru o zi” va oferi elevilor de la liceele de profil tehnic din Iaşi şansa de a participa pentru o zi la cursurile, seminariile şi laboratoarele facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
O altă activitate din cadrul proiectului ZSE vizează de această dată absolvenţii facultăţii ETTI Iaşi, foşti membri LS ETC sau foşti studenţi aflaţi în conducerea Ligii Studenţilor Electronişti, şi se desfăşoară sub forma celei de-a doua intâlniri a organizaţiei ALUMNII LS ETC.
Întregul eveniment işi propune să reunească un număr de peste 1000 de studenţi din cadrul ETTI dar şi elevi de la liceele de profil tehnic care vor să fie la curent cu ultimele tehnologii de vârf.

Coordonator: 

Cristina Țurcanu – 0749 520 977 – Membru activ Liga Studenților Electroniști din Iași

Sergiu Schipor – 0749 584 415 – Membru activ Liga Studenților Electroniști din Iași